Poveștile Palatului

5Strălucire, istorie și fast asta a însemnat data de 21 februarie 2016, pentru severineni, dar cu siguranță pentru întreaga cultură națională. Ziua când Palatul Culturii ,,Teodor Costescu,, a fost, după o îndelungată perioadă de prefaceri majore, rabilitări și reparații capitale, schimbări structurale fundamentale a văzut din nou, în luminile rampei, cu oameni, actori prezențe uimitoare, strălucitoare . Ziua când lui ,,Teodor Costescu,,marele ctitor al acestui monument arhitectonic emblematic i s-a găsit, în sfârșit locul în Palatul, construit cu multă trudă dar și cu o viziune uimitoare. Dacă vorbim de ,,viziune,, cronicile vremii nu consemnează critici nici întrebări retorice din epocă, de ce aveam noi nevoie în orășelul nostru cu un farmec provincial incontestabil, cu parfum de castan și mirosuri orientale, de o operă arhitectonică uimitoare. Spre deosebire de timpurile de acum, mai democrate. Generațiile care au construit orașul, ca și ,,cetate,,  spre deosebire, de noi, ,,epigonii,, chiar au avut idealuri mărețe și o anume  perspectivă spre universalitate. Și  au socotit firfireii din pungă cu multă chibzuință,  au adunat pentru acest Palat să aibe viață, să fie un centru spiritual pentru întreaga comunitate. Dar la timpuri noi, cu o misiune grea a fost desemnat Ion Dinulescu, directorul interimar de atunci, din 2016 cel care a redeschis, alături de administrația locală. S-au sfârșit însă și zilele lui Dinulescu, parcă soarta a dorit cumva să readucă la viață alte povești tragice, cu oameni care s-au stins în Teatru. Desigur la o altă dimensiune, pentru că nu există și nu poate vreodată exista termen de comparație între un arhitect al cetății și un administrator vremelnic.

Dar, dacă dorim o altă perspectivă asupra Palatului ca și creeație  și Creeatorului său, și cunoaștem cât de cât povestea și relația ne putem gândi că, uneori creeația a devorat cumva pe cel sau pe cei care i-au dat viață. Timpul are mersul său însă și de la redeschiderea Palatului și până acum s-au strâns multe povești care așteaptă a fi spuse. Povești de viață transpuse pe scenă, legende din culise, folclor urban despre acestă minunăție de care lumea cam uitase, de tot felul, de pe ulițele apropiate , și din toate țesută singura și unica poveste aceea a Palatului, singur, strălucitor eteric și ezoteric.

Strălucitor este timpul de acuma al Palatul Culturii. Din multe motive. Pentru că a dat o nouă viață și o nouă dimensiune spirituală unei comunități.  În multe feluri. Poate uneori a ridicat praful ca să se vadă scânteile prețioase, uneori a scuturat dintr-o anume amorțeală și letargie, oameni și tipare. Culisele spectacolului nu sunt importante, publicul așteaptă ridicarea cortinei, altceva în afara poveștii și a jocului actoricesc, în afara spectacolului nu există.  Poveștile de foaier înfloresc și fac deliciul oricărui tip de public, chiar devin spectacol și înainte și după cortină.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s