Welcome to your new home on WordPress.com

🦅Povestea Vulturului❗.❗Atunci când ajunge la vârsta de circa 40 de ani, ghearele vulturului devin foarte lungi și încovoiate și nu îi mai permit să înhațe prada. Și ciocul său devin prea lung și încovoiat ca să îi mai permită să mănânce. ❗Penele de pe aripi și piept devin foarte dense și grele, îngreuind mult zborul.❗Atunci el zboară spre cuibul său aflat pe vârful stâncii și începe să lovească violent cu ciocul în stâncă, până când ciocul cade… Apoi el așteaptă să-i crească din nou ciocul, cu care el își smulge ghearele. ❗După ce îi cresc alte gheare, el le folosește pentru a rări penele de pe piept și aripi… Astfel, după 5 luni de durere, înfometare și suferință, având cioc și gheare noi, vulturul mai poate trăi încă 30 de ani!‼️De suferință nu e nimeni scutit dar daca o privim ca pe ceva înălțător suferința poate fi drumul tău spre ceva și mai măreț.

Time Line Therapy®🧚🧚🧚❗❤ Cum contribuie Time Line Therapy la înbunătățirea stării tale?❗❗❗ Time Line Therapy®(TLT) este un proces puternic, evoluat din hipnoză și NLP, dezvoltat de Tad James, Ph.D. în anii ’80. Procesul Time Line Therapy® se bazează pe conceptul de linie a timpului, ca o reprezentare internă vizuală, auditivă și/sau kinestezică a stocării amintirilor în memorie.❗Time Line Therapy® oferă una dintre cele mai puternice tehnici de schimbare și dezvoltare personală, facilitând eliminarea emoțiilor asociate cu amintiri sau evenimente dureroase din trecut. Se concentrează asupra a ceea ce putem învăța din aceste evenimente și abilitatea de a folosi ce am învățat ca o resursă pentru viitor. Tehnicile implicate cauzează minim disconfort pentru client, iar procesele practice produc o transformare de lungă durată, mult mai rapidă decât orice altă terapie tradițională.❗❗❗Unul din multele avantaje ale terapiei Time Line Therapy® este acela că permite clientului să se elibereze de toate limitările cauzate de emoții și convingeri din trecut, spre deosebire de alte terapii care tratează aceste sentimente separat, unul câte unul.☀ De exemplu, în cazul în care clientul are probleme de furie, Time Line Therapy® facilitează eliberarea și eliminarea întregului sentiment de furie din trecut și nu doar sentimentul de furie atașat unui anumit eveniment din trecut. Cu alte cuvinte, furia este eliminată de la sursă.☀ Acesta este unul dintre principalele motive pentru care clientul este capabil să obțină rezultatul dorit atât de repede și să aibă rezultate permanente.☀ Time Line Therapy® are rezultate atât de uimitoare și imediate, încât unele persoane devin confuze la finalul terapiei, când sesizează că toate emoțiile negative atașate amintirilor dureroase din trecut au fost eliminate.Procesul Time Line Therapy® acționează numai asupra eliminării emoțiilor atașate unor amintiri și nu a amintirilor.

Home

Welcome to your new site! You can edit this page by clicking on the Edit link. For more information about customizing your site check out http://learn.wordpress.com/